Radio Vocea Sufletului

vineri, 20 martie 2015

Casting

de va fi să mor şi eu
de boală sau bătrâneţe
de râs sau plictiseală
pentru o cauză ori credinţă
ură sau dragoste
de foame
poezie
rătăcire
mă voi prezenta la o selecţie pentru
un rol de actor

probabil vom fi mulţi
şi cu speranţă

duminică, 15 martie 2015

A cincea secundă

mi-e dor de mirosul tău
şi nici nu îl ştiu
poate ceva tălpi visate călcând
iarna clară fără altele flori frunze
pânze de paing reţinând conversaţiile noastre
gemetele
şi gerul care ne încremenea în secunda iluzie
peste patul nostru

verticale sub
fesele tale lacome
umbrind ziua din florile de mai târziu
şi coapsele în prelungire ca un amarnic
nehotărât viitor
pe care îl sărut
veşnic în

a cincea imploratoare
secundă



Cearcăne



acele ferestre cu cearcăne
case de vânzare
bancheri cu junghere la brâu
şi cugete în pistoale jefuind mascaţi
cu ciorapi şi pantofi găuriţi
camere goale ruine adăpostind sinucideri
morţi plecaţi neîmpărtăşiţi de papa francul elveţian
acele cearcăne ruguri sub ochii stinşi
fese de preotese ale banului dansând pe punţi de yacht-uri
sugând timone şi schimbătoare de viteze
în timp ce copiii deszăpezesc autobuzele şcolii şi maşina de pâine
urlete de orgasm în funduri de dezaxaţi şi pitici analfabeţi
cretini malformaţi de bani transplantaţi prin organe sfâşiate
rupând din viaţa asta copaci şi mistreţi pentru arginţi
copii striviţi de absenţa părinţilor
nişte ferestre
la care ei pun cearcăne