Geneză

aş vrea să facem dragoste

să îţi intru prin şira spinării

să îţi cunosc morţii, viii, nemorţii,  copiii nenăscuţi -

când clipeşti genele tale îmi sapă locul de veci

în inima lucrurilor care ne înconjoară

(vor mai fi şi flori care  putrezesc în gările destinului   

vor mai fi păsări să încurce mersul avioanelor

şi desigur vor mai fi acele teiubescuri spuse inutil unor telefoane de plastic şi sticlă

după încheierea conversaţiilor voit de banale, chinuit de normale)

cuvintele care au stat răbdătoare prin preajmă pleacă

în cele din urmă din mine

sufletul îmi încetineşte pot să simt asta uneori în preajma ta

trupul, respirarea ta mă găseşte la începutul anotimpurilor

(şi ploile care ne caută ne prind totdeauna în pat

vin la ore nepotrivite, dar pleacă spre miazăzi trăgând norii

de peste noi)

ai uitat reţeta lumii noastre spui, nu a ieşit

ca data trecută ,oamenii sunt mai înalţi, oasele lor sunt goale

şi ţipetele lor sună mai adânc decât cerul -

nu sunt decât nişte păsări fără pământ

care nu cunosc decât zborul

şi nu e mai bine aşa

nu e mai bine aşa?

hai, aş vrea să facem dragoste iar

să îţi intru prin şira spinării

să îţi cunosc morţii, nemorţii, viii şi

pruncii nenăscuţi care colcăie prin tine

Felinar

auzi cum ne cad petalele, frunzele?

suntem flori în îmbrăţişarea unui

viitor care nu mai pleacă de la noi.

taci, ştii că va pleca.

ştiu, dar probabil

că ne va urmări de jos din stradă,

atent la orice mişcare a secundelor,

a siluetelor noastre în spatele lor.

mă înăbuş lângă tine, parcă aş trăi într-o respiraţie

mereu atentă, niciodată prezentă.

pleacă atunci!

rătăceşte, roteşte-te

pe marginea gândurilor unui alt bărbat.

o balerină în amurg de toamnă,

cu fustă crâmpoţită şi picioare obosite.

vântul se crapă şi-ţi intră prin ochii  veştezi

în trupul curbându-se în înclinarea,

reverenţa de final înspre un public care

priveşte la o altă scenă.

voi mai rămâne o vreme, până ce vei adormi.

când te vei trezi, vei auzi ceaţa cum se prelinge pe

un cântec îngheţat, căzut din trupul meu

îndoit într-o ultimă plecăciune spre tine.

el adormi mirosindu-i încheietura mâinii triste;

un parfum de film mut cu Greta Garbo îşi mai spuse

apoi capul i se umplu cu maree, delfini şi sicomori.

şi visă că ţine un felinar aprins, tăcut în dreptul inimii.

Două sute plus şase

oasele mi-au fost aruncate în trup

au rămas vreo  două sute şase

o molimă mi-a rupt sternul

inima legată cu artere groase şi bătută

mă înjură gâlgâit

mă scuipă printre gratii

trec dintr-o cameră în alta

îmi ling gingia încă doare dintele lipsă oare se socoteşte

două sute  să fie atunci restul sunt din acrilat

trec din super one  într-un film de lasă-mă că te las

e mai scabros nu rezist

geamurile mă urmăresc de parcă ar vrea să

fie sparte

mâna cu paharul intră prin sticla televizorului să văd

dacă ninge

 ziua miloasă îmi dă pomană un sărut

mâna îmi sângeră paharul se umple

bloody mary

zăpada din planeta îngheţată de pe nat geo hd

se înroşeşte un urs polar mă adulmecă

revin cu o blană de iarnă sunt alb şi nimeni

nu mă vede

să ard camuflajul celor două sute şase

pardon două sute plus şase dinţi din acrilat

douăzeci şi unu de grame de viaţă

se vor elibera

zăpada se topeşte în urmele paşilor tăi

adâncite prin viaţa prin pustiirea mea

sorb însetat ca o fiară

cei din filmul de pe super one

s-au oprit şi mă privesc