Sisif

 un cer înnorat dintr-o copilărie îndepărtată

o palmă a pământului ținându-mă-n căuș

copacii dezverziți de toamna mamei mele

lunca în care îmi spălam cu iarbă tălpile din care creșteam

atâtea cărări de străbătut

și cele care m-au ales

sunt acum atât de departe

o trăsătură pe un geam aburit

de respirația unei amintiri

Sisif mă simt

rostogolind  în sus pe munte

piatra de la mormânt

pentru Înviere

în fiecare zi

17.12.2024

Întretăieri

 Între tăieri

Se rostuiesc aproape complice tăceri

Un murmur neîncetat

Lâncezind și blestemând meșteșuguit -

Nu ai de ce să ieși din casă

(Nici din amintirea ta nu vreau)

Între tăieri 

Și obsesia alimentată conștient

Se înfiripă un ritual

De vină și durere

Adică jumătate din ingredientele unei

Fericiri neîmpărtășite -

O sinucidere reușită pe o linie moartă

Cu rugi și buruieni în vrășmășie

Între tăieri

Puse pe repeat sau în stand by

Nu există negocieri sau percepții clare

Auzi doar un murmur gelos

Fioros

Al sângelui care se înghesuie înapoi 

înspre

venele tale

Dezlănțuire

 

o negură va veni
ca un monstru frumos te va
lăsa fără văz și alte proaste obiceiuri
(scris, ciudă și surâs)
vei avea doar niște mâini pentru plâns
luate de la un copil lins de ultima mamă a nașterii sale

apoi
din acea negură frumoasă îngrozitoare
intră Făpturi care te locuiesc
ca pe un depozit de cretă
luând prânzul și trasând curcubeiele albe
cerul tălpilor pantofilor tăi nu a fost nicicând mai venerat de furnici

și nu știi când se va sfârși
pentru că nu se sfârșește niciodată
mâinile vârâte în pământ, gâtlejuri și fibre
vor da scoarță, frunză și rod
poate chiar o lumină sub unghie

dar nu va fi destul