Despre un tren

Prin oraşul pierdut mă îndrept spre gară.

Nu voi lua nici un tren,

dar dacă vor fi minute de intârziere

cu atât mai bine, voi deveni oarecum nerăbdător.

Îmi alungesc gândul pe treacătul unei fete,

răsucindu-l la butoniera acestei dimineţi .

Mă întreb  curios

dacă voi mai găsi locuri libere

în trenul în care nu mă voi urca.

Si dacă va fi sau nu cazul să deschid

o conversaţie cu pasagerii pe  care bineînţeles,
 nu îi voi întâlni niciodată.

De ieri, universul a devenit mai mic

(o ceaşcă pentru sufletul meu nesorbit încă

de buzele nici unui înger ? ),

restrângându-se acum la măsura unui compartiment

de tren de clasa a doua, în care stai

înghesuit alături de  bagaje.

Absent, intru la o cafea în aşteptarea

trenului în care probabil nu mă voi urca.

Afară, viitori oameni morţi

înoată cot la cot într-o realitate densă,

tot mai pâcloasă.