restaurantul

sunt pierdut în labirintul măduvei tuturor  lucrurilor

şi durerea nu poate înflori. pe străzile tomnatice

se aprind oricum ruguri dar cerşetori cu ochi

de diamant fură lumina să o ducă rudelor oarbe.

rugurile ard negru, căldura miroase a cioburi de întuneric.

un câine latră şchiop, pe lângă tarabe împânzite cu

narcoleptice şi culori orbecăitoare. ridică piciorul şi mici curcubee împroaşcă

botinele precupeţilor.

cherchez la femme îmi spun

şi gândul mi se umple de rut, neuronii migrează spre  mâinile pe care le-am uitat ieri

o clipă prea mult pe talia necunoscutei din ecuaţia

serii dansante. restaurantul unde am fost, iată-l cum absoarbe

din fumul amiezii picurii de soare verde întins la maxim

între zorii curgând pe ecran ca nişte amurguri lichefiate.

între tendinţele tale suicidale vei găsi un loc şi pentru mine?

m-ai întrebat cochetând, şi mă vedeam fochist aruncând scoici

în focul cazanelor vaporului care ne va scufunda în traiul clasei de mijloc.

durerea absolută mi-a încolţit când te-am văzut plecând cu

cealaltă femeie. numai în umbra palmei tale visând mărgeanul picurat peste inima mea

pulsând ca o stalactită, doar acolo poate creşte şi înflori durerea într-un mac,

o gură roşie care va incanta cuvintele ce te vor găsi.

dar palma ta era ocupată cu mâna celeilalte femei de care abia după

ce aţi ieşit pe uşa tristă şi hipnotică

 mi-am dat seama că eram îndrăgostit.

acum sunt pierdut în labirintul măduvei tuturor lucrurilor

şi durerea nu poate înflori.