Agonie de toamnă

se-ngreunează tăcerile peste noi

scuturate văluri risipite ploi

norii-mi par zmeie ridicate de copii deşiraţi

verdele se scurge din frunze din iarbă

din ochii ce privesc peste viitoarea iarnă

valuri ruginii asediază copaci şi păsări tăcute

umbra lor zăbreleşte muzica şiroind  

din orga oaselor noastre plictisindu-se în trupuri

zboruri goale ne locuiesc tot mai des

pădurea plină de catarge se-ndepărtează

iluzia îşi trimite frunzele în căutarea ţărmului

agonia flutură un cearceaf pătat

ca pe un semn de bun venit