O singură secundă

mi-aduc aminte cum fulgera seninul dinspre cerul acelei iubiri

perfecte  inutile soarele  părea a fi un voyeurist cumsecade

columbofil de ocazie aruncând o mână de stele pentru combustia zilelor  

mai dau o dată jos ortul de pe pleoapă şi caut dragostea

sub amarul sâmburilor lipsiţi de aripi de zborul roşu

 consumat de gurile noastre lacome până mai ieri

oasele mele stau  pe lista de aşteptare pentru

un transplant în fiinţa ta

atomii  zurlii visează o fuziune nucleară cu ai tăi

acum apăs pe pleoapele unui clavir de lumină

leagăn în diafan nedesfăcutele şi neştiutele

 sunt aer greu care apasă  petalele mă respiri

sunt copacul de toamnă  pe retina unei păsări  scriind zboruri

 cu penele înmuiate în tristeţea serenă a seninului

sunt ceas neîntors cu pendulul continuînd să bată între coaste

adulmecat de o fiară cu aripi două universuri paralele

lipite cu clei şi oase de balenă

între trădare şi extaz există viziunea clipele trec grele ca nişte continente în derivă

cu viteza sunetului a luminii plecate plictisite să fie lumină

păianjen încurcat în propria pânză

sufletele noastre trecând prin abluţiuni  ulterioare oricărei iubiri

mări naufragiate care bat plajele eterne de la poalele Himalayei

căutând un singur ocean un singur trup

pentru un viitor de o singură secundă