Naufragiu

pluteşti

undeva atârnă o cărare printre valuri

strânsă întortocheată

un zbor discret purtat pe vârfurile aripilor

umbreşte crestele răvăşite

vei dori să grăbeşti totul

oasele ţi se vor umple de apă iar apăsarea

zilei ca o pleoapă rea va trece în sânge

ţărmurile se apropie în timp ce rămâi nemişcat

curând simţi praful cum te îneacă

zgomotul căruţelor pulsează-n arterele cailor transparenţi           

negura strânsă în coşurile de nuiele se revarsă pe uliţele târgului

iată casa verde cu vitralii roşii la etaj

eşti anunţat de un copil timid

Doamna vă va primi imediat

răsfoieşti  ziua de mâine

mirat de hainele de scoarţă care ţi-au crescut între timp

te aşezi într-un balansoar podeaua scârţâie vălurit

Doamna coboară pe scara interioară

se prelinge ca o sete amară prin gât

întreabă de ce miroşi a ocean dezrădăcinat

şi dacă frunzele ude lăsate pe podea sunt urmele tale

scârţâi în curentul dintre vitraliile roşii deschise

frunzele cad şoptind numele tău de azi şi

Doamna ţi se aşează pe genunchi mângâindu-ţi faţa

ai urme de sare şi polen spune

sărutul ei  loveşte te dezosează îţi rupe gândurile şi

le împrăştie mâncare pentru păsări roşii de sticlă

te  înalţi cu Doamna  în ramurile  care pulsează de sevă albastră

copilul timid îşi strigă mama

mă strigă cu numele  de ieri

ghemuit într-o scorbură

în casa verde cu vitralii roşii sparte

deschid ochii

plutesc  

între o femeie şi un copil

care privesc dincolo de cer