următoarea femeie

îmi pare albul  mai amărui aşa, ras pe mugurii zilei

din insomniile-mi cardiace (toate beţiile, toate

gesturile de tandreţe s-au scurs prin rigole

în cristelniţele ascunse în gropile comune ale

indiferenţei). mă răsucesc  atunci când cineva calcă pe

gândurile mele, sunt un soi de strigoi bipolar bântuind taverne la

marginea realităţii putrede, viermele din carnea albă a fructului decojit

cu lama introspecţiei.  surâd apatic la ceas de umbră deşteptată,  îmi propun

să mai scot nişte cărţi de vizită, să fie acolo. le las de obicei sentimentelor

care mă vizitează.

...unele mă mai caută. altele, nu...

ziua face plictisită un duş matinal,

apa curgându-i pe pielea cu vergeturi cenuşii. îi întind prosopul

şi-i pregătesc cafeaua simţind o adiere pe obrazul neras.

poate

mai am viaţă în mine până la următoarea femeie.