Abandon

podeaua zgrunţuroasă o simt  împingându-mi inima şi

plămânii într-o tuse roşie pe care încerc să o reţin între

coastele poate rupte şi  răsucite de croşeul violent

tavanul  mi se pare  aproape  şi cumva singurul respirabil

unu doi trei

încurcă-te Doamne în numărătoare şi ia-o de la început

îmi spun  apoi decupez arbitrul din senzaţii şi percepţii

se agită îngrijorat dar parcă îmi face cu ochiul

să rămân la podea

continuă să ticăie ca un orologiu

la zece va ieşi un cuc din fruntea lui

şi mă voi trezi departe de corpul meu

lebădă pe o bancă sau urs în redingotă sau

cavaler înzăuat în coapse dure de femeie

unsprezece doisprezece treisprezece continuă netulburată vocea

arbitrul a pierdut prin abandon