Antract

în mine e acum

oarecum

liniştire

câteva stări  rătăcesc

 lehuze somnambule pe holurile unei maternităţi în  timp de război

în timp ce

un medic stă cu urechea pe pieptul unui muribund

ca un supravieţuitor agăţat de o geamandură pe marea

aşezându-se mulţumită  peste epavă

într-un final medicul  preia ultimul sunet

şi-l aşează primul

pe portativul melodiei ce creşte în mine

unde  e  liniştire azi...

foşnetul ceţurilor trase de ropotul ploii

mai stăruie pe munţii strânşi unul în altul

 (herghelie de cai adormiţi)

şi  vântul care suflă spre zorii ca nişte tăciuni

îl adaugă melodiei care mocneşte  în mine

aici o şoaptă  de cometă

pinten de ghiaţă ce mi-a brăzdat trupul

mai stăruie palidă morenă în ecouri rupestre

(amintire a unui univers nestatornic)

ochii-mi  o potrivesc frazei muzicale

ce  însoţeşte liniştirea

durata respirării mele

în spaţiul îngust dintre neanturi

e liniştire azi

am obosit să înghit praful molozul

seismelor personale

doar o tuse stingheră în timp

ce orchestra îşi acordează instrumentele