Întrebarea

am încetat să mă mai rog

inima mi s-a oprit în animale copaci

în paharul cu coniac şi cartea râncedă de pe masă

cuvintele m-au lăsat la marginile mele

pot să privesc în mine

pot să privesc în afara lor

dar nu pot schimba nu pot sta

trebuie să plec altfel  îmi vor trece prin talpă

vor urca prin os miasmele efluviile celor ce au păşit înaintea

mea în acest imens şi absolut mormânt

rotitor într-un absurd nesăţios pofticios de concret

nu pot sta nu pot schimba

trebuie să ies din labirint

ştiu că am intrat ieşind dintr-un vagin plin de sânge şi secreţii

ştiu că sfârşeşti în general închis între scânduri şi acoperit cu ţărână

ştiu între timp grohăi fuţi scuipi ucizi caci râgâi plângi te plângi urli te îmbeţi şi vomiţi

acuzi dureri în piept şi spui că ai suflet

îţi întinzi tentaculele lipicioase şi spui că iubeşti

 ţi se pare că eşti deosebit

duci gunoiul cu maşina

dai un leu la puradelul înţărcat direct în ghena de gunoi

alegând bancnota dintre cele de cinci şi zece

maică-sa te priveşte ştirb cu zâmbet chior abia mulţumeşte

ştiţi amândoi că ceea ce s-a îmtâmplat e obositor de banal

ştiu că

te gândeşti la sinucidere cu detaşare la ucidere cu dezinteres simulat

homosexualitatea pedofilia zoofilia curvăsăria îţi sunt servite pe

canapelele din bordelurile televizate

repulsia şi uimirea rămân devin tot mai false

ca mesajul de pe coroana

celui mai bun prieten care fără frică de clişee ţi-a posedat prima nevastă

(cea cu gust de bomboană egocentrică aşa o alintai )

şi tu gândeşti privindu-l prin capacul frigorific că ai o văduvă de consolat

negru şi suferinţa sunt mai mult decât sexy sunt porno

speri ca el să îţi citească gândurile dintr-o viaţă viitoare

sau veşnică

am încetat să mă mai rog

nu cred că m-am rugat vreodată nu ştiu cum se face

sufletul e o găselniţă perimată dumnezeu nu există şi se plimbă

pe patine pe inelele lui Saturn

sunt programat între început şi sfârşit într-un univers care

nu ţine cont de asta

a  fi sau a nu fi

răspunsul este

a fi şi a nu fi

exist şi nu exist simultan

într-o realitate şi irealitate desăvârşită

gândesc şi sunt gândit cu exasperare

întrebarea la care caut răspuns nu a fost pusă

un răspuns bun aşteaptă întrebarea potrivită

dar nimeni încă nu ştie să o pună

aş avea cel mai frumos şi rotund răspuns

între timp apusul mi se pare mai tulburător decât orice alt recviem

zâmbetul femeii de lângă mine mă tulbură

până la pierderea cunoştinţei

mă doare albastru când ridic liniştea de pe trupul meu

ascultând sarabanda lui Handel

în mine se aprind focuri la fiecare început de toamnă

pentru alungarea demonilor

eu însumi sunt o rugă  înălţată

de cel care trebuie să pună întrebarea