Poeme desfrânate

femeie îmi eşti ca vinul amar

băut în taină când noaptea se despleteşte

la geamuri luminate cu lumânări deocheate

ai ochi de leopard mersul e al aceleiaşi feline

în răsfăţul lunii pline

îţi scriu poeme desfrânate

pe pereţii umezi şi musculoşi

ai închisorii care-mi eşti şi mi-ai fost dintodeauna

mai puţin

graţierile la care am fost pe nedrept supus

oare ce faptă am săvârşit

ce tribunale m-au condamnat la închisoarea fiinţei tale

nu mai ştiu nu ştiu dacă mai contează

sunt un funambul survolând neantul între coapsele tale

un rege al abisului al evadărilor atârnat de buzele tale

de limbile tale care mă rostesc cuvânt şi cuvânt după ce m-au

plimbat cu voluptate mestecat cu grijă încet şi roşu

tu vorbeşti întruna şi târziu în general

nuferii se deschid la 5 minute după trecerea ta

mi-au înflorit şi insomniile la gratii

îţi privesc gura şi-mi doresc să fiu un zeu comestibil

să fiu mâncat de ea şi nu adorat

îţi scriu poeme desfrânate explicite la întrecere

cu poeţi pescăruşi şi petrecăreţi care nu se feresc

în timp ce te îndrepţi spre oceanul de vizavi

cu acelaşi mers de leopard şi gust de vin amar

îţi împart întrebările la cifre impare

rezultatul e un răspuns în doi peri şi o promoroacă plăpândă

luna stă ca un sinucigaş pe marginea hăului indiferent şi roşu

tu vorbeşti în continuare

şi eu nu mă pot dezlipi de pe gura ta

buzele şi limbile tale

sunt un cuvânt ce nu vrea să fie rostit