Lunatecii

bătrâna aceea din staţia diluată de respiraţia tramvaielor

mirosea a copil, nu ai simţit?

amintirile probabil...

ne plimbăm de ceva vreme, uite, umbra paşilor

a devenit mai lungă. şi pomii se îndepărtează unii de alţii.

ai observat, doar femei frumoase au murit

în ultimele zile. ciudat chiar  de frumoase. şi e plin peste tot de chipurile lor,

zâmbitoare, batjocoritoare.

ştiu, aş putea să tac, şi atunci liniştea ne-ar

urma ca un maidanez jigărit, bolnav, până

la uşa dintre noi.

a plouat din pământ în ultimele ceasuri,

cerul bălteşte de păsări. lungi şi leneşe,

nu se vor întoarce în grabă. bătrâna aceea, a urcat în tramvai

sau staţia s-a dizolvat prea repede? să ne întoarcem?

şopteşti ,,să mai stăm”,  ca o mirare plutind pe valurile morţii.

miroase a migdale, amărui,

felul în care te uiţi la mine şi

îmi pare că te vei trezi

într-o altă dimineaţă.