Prima secundă (această inimă)

e vremea întoarcerilor

de nicăieri sau de niciunde

e timpul acela preţios pierdut între

un răsărit sfielnic şi un zâmbet de bătrân melancolic

atunci când gările devin  mai lungi

şi trenurile tot mai scurte

orizontul se apropie sub zborul ultimelor

păsări

e vremea răsăririi

întruchipării cuvântului

în flori şi umbririle lor pe cerul din fiinţa noastră

când pielea devenită rădăcină şi soare

se caţără pe o mângâiere pe o zbatere de nor

într-un piept de ploaie desuetă

şi luminează

să ne ghemuim unul în altul

pentru întâia şi ultima dată
va fi o amânare şi un pic mai mult
o răzvrătire fără speranţă dar plină de voluptatea ei
împotriva timpului
această inimă inexistentă care ne împinge
prin venele primei
şi unicei secunde