îmi simt tâmplele în palmele unei minciuni
sau iluzii născocite de vremea aceasta
spaţiul care este
viaţa mea
pieptul mi-e pernă pentru o carte
ea e pasăre şi îşi
dăruieşte zborul unor ochi
fără pupile
alunecă înapoi până în
lemnul copacului
până în sufletul din care a ieşit
până ce ne trezim
oasele mi-au părăsit aseară trupul
s-au furişat prin talpă unul câte unul
le momesc cu promisiunea unei cafele
şi mă ridic
mai departe cu o dimineaţă
cu un centimetru în timpul meu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu