Radio Vocea Sufletului

vineri, 15 noiembrie 2013

Rough night

nu-mi aşteptam mâna îndărătul pereţilor
o ştiam plecată la un turneu  ceva de bun rămas
o studiam cu neîncredere ochiul îmi dădea semne rele
mă obişnuisem deja fără ea
privirea îmi scorojea tavanul şi ea se scutură elegant
de praful alb verzui..ooff...vecinul de sus
udă florile cu prea multă pasiune
clorofila bat-o vina
dai iama ca-ntr-o chilie moartă posedată de sfinţi
îi spun cu reproş
mâna-şi face cruce după cruce
nici măcar nu ştiu dacă eşti a mea
şi  vii şi tu hop-ţop
afară întunericul îşi aprindea o ţigară
acum rămâi poţi dormi aici
mişcă-ţi naibii radiusul 'ncoace şi mângâie-mă  pe creştet până adorm

dimineaţa cerul părea mai palid ca de obicei
rough night ha buddy rânjesc
şi el dă cu pietre  
ca după un câine

am trei mâini şi crucea o fac mult mai uşor

luni, 11 noiembrie 2013

Zeu necopt

am  pus cerul undeva deoparte

copile pe unde-mi umbli vreau să te nasc
nu pot veni acum mamă ţi-e sufletul uscat
simt arsura gleznei tale prin frunzişul căzut  
pe oglinda fiinţei mele
copile trebuie să plec uite luna se depărtează
mamă aşteaptă acum e tremur şi ger
şi-n văgăuni târziul se-nfiripă
copile am plecat poate
voi reveni

valuri izbesc în atolii ochilor 
Dumnezeu înoată sub pleoapele  mele
de zeu necopt

undeva cineva cu o foarfecă
mai inaugurează o viaţă







sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Naufragiu

pluteşti
undeva atârnă o cărare printre valuri
strânsă întortocheată
un zbor discret purtat pe vârfurile aripilor
umbreşte crestele răvăşite
vei dori să grăbeşti totul
oasele ţi se vor umple de apă iar apăsarea
zilei ca o pleoapă rea va trece în sânge

ţărmurile se apropie în timp ce rămâi nemişcat
curând simţi praful cum te îneacă
zgomotul căruţelor pulsează-n arterele cailor transparenţi           
negura strânsă în coşurile de nuiele se revarsă pe uliţele târgului
iată casa verde cu vitralii roşii la etaj
eşti anunţat de un copil timid
Doamna vă va primi imediat
răsfoieşti  ziua de mâine
mirat de hainele de scoarţă care ţi-au crescut între timp
te aşezi într-un balansoar podeaua scârţâie vălurit
Doamna coboară pe scara interioară
se prelinge ca o sete amară prin gât
întreabă de ce miroşi a ocean dezrădăcinat
şi dacă frunzele ude lăsate pe podea sunt urmele tale
scârţâi în curentul dintre vitraliile roşii deschise
frunzele cad şoptind numele tău de azi şi
Doamna ţi se aşează pe genunchi mângâindu-ţi faţa
ai urme de sare şi polen spune
sărutul ei  loveşte te dezosează îţi rupe gândurile şi
le împrăştie mâncare pentru păsări roşii de sticlă
te  înalţi cu Doamna  în ramurile  care pulsează de sevă albastră

copilul timid îşi strigă mama
mă strigă cu numele  de ieri
ghemuit într-o scorbură
în casa verde cu vitralii roşii sparte

deschid ochii
plutesc  
între o femeie şi un copil
care privesc dincolo de cer