Septembrie

nu te iubeşte nimeni mai mult decât mine zilele acestea

simt cum se sfâşie aerul lângă tine

sau una din corzile universului a pleznit

îmi eşti departe când eşti aproape

îmi spui şi cuvintele tale miros a nuci verzi

trebuie să te îndepărtezi ca să vii acasă

lucrurile se vor cuminţi ne vor privi cu mai puţină curiozitate

nu vom mai fi judecaţi

de aceiaşi pereţi de aceleaşi oglinzi

verdicte se vor da cu suspendare

între ieri şi ultima frunză ce va cădea în această toamnă

trebuie să pleci să mă laşi să mă odihnesc în amintirea ta

să nu mai respir inima să nu îmi mai bată o vreme

când te vei întoarce voi prinde viaţă şi îţi voi spune

nimic nu s-a întâmplat cât ai lipsit

te-am iubit

şi din palme mi s-a prelins tăcerea

nu te iubeşte nimeni mai mult ca mine

în zilele lui septembrie

Confesiuni unui semn de circulaţie

să ridicăm paharele

să ne golim ţestele de gânduri

să lăsăm inimile să plimbe

sângele alcoolului dintr-unul în altul

să discutăm despre metafizica din algoritmul unui  rut şi transcendenţa

rugoasă a sentimentelor care au sentimente pentru noi

demult nu m-am mai privit într-o prăpastie de periferie

nu am mai dat voie vântului prin oasele pământului

şi nu am mai făcut confesiuni semnului de circulaţie

la ieşirea  din spatele  crâşmei cu bolnavi magnetici

să ridicăm paharele să ne tăiem picioarele

muzica să fie pusă la gheaţă de cârciumarul vestit

servită cu rachiul de struguri prost dar cinstit

tulburate fie timpanele

spălate ocheanele

să înceapă deci valsul reggae şi manele

 să cânte ţiganii din portul Constanţa

alături de marea cea neagră cu rochia înflorată

să nu mai plecăm  să nu mai trebuiască să ne întoarcem nevolnici

şi secaţi

casele să se mute să locuiască în noi

să deschidă ferestre în plex şi uşi spre ficat

să bem unul din celălalt gânduri şi strigăte

şoaptele şi  zilele de luni înjurături şi cântece şi sânge şi lacrimi

şi râs şi vedenii şi iluzii şi promisiuni şi ură

şi iertări şi păcate şi iubiri

de toate se vând la crâşma din strada mea

cu un semn de circulaţie

unde te poţi confesa

Unde începe singurătatea

am mai împins o zi prin maţ

o chiorăitură

o bolboroseală într-un lighean verde cu apă

leşinată de căldură

s-a mai uscat un chilot lângă o jartieră

s-a mai strâns ceva puroi într-un abces

s-au stins câteva ţigări pe pielea cerului bătrână

enervante mai sunt ţipetele îngerilor beţi

când vrei să adormi

mă trezesc  făcând dragoste cu o carte

adormisem gol cu ea pe burtă

ochelarii căzuţi mă privesc scandalizaţi

la dracu am murdărit patul

măcar am terminat cu adevărat o carte

mă întreb dacă e cazul să îmi aprind o ţigară

rup o filă cuvintele se scutură uite că am şi tutun o răsucesc şi o aprind

la naiba chestia asta nu o poţi face cu o femeie

nu o poţi fuma

la naiba e ca şi cum ai mânca becuri şi te-ai răhăţi lumină

râd isteric în barba de vreo patru zile

mă simt bine în pielea mea

nu mi-aş face circumcizie niciodată

mă privesc atent  în oglindă

să văd unde începe singurătatea