aici
se ridică păsări de pe rănile mele
şi cuvintele se învelesc în oglinzi fragile
reflectă
zile şi nopţi pendulând oval
în
interiorul celui mai trist lucru de pe pământ
(şuieră
o margine de apă
adoarme
o egretă pe creanga tardivă
a
unui regret acoperit de fluviu)
nu vor mai fi zori să primească o picătură de
cer
nu
mai sunt frunze pentru încă o dezmierdare
de
lună pustiită
bărci
secate
rătăcesc
prin lumina crepusculară
şiroind
din sufletele noastre crăpate
iar
noaptea
da
noaptea
sugrumă
ziua cu degete vinete
şoptindu-i la ureche
şşşşşt
nu
te mai împotrivi
să
împărţim ultima ta clipă
acest
frumos amurg ce pune stăpânire pe ochii tăi
lasă-mă
să-l înveşmântez cu pleoapele mele
*
plauri
alezani dorm undeva în eternitatea Milei 23
lângă
ora 23
în
visul celui mai trist loc de pe pământ
