Dor

exilat în absenţa ce ai sădit-o premeditat

în sufletul meu

acum a înflorit

o imagine lungă ce-mi înfăşoară ochiul

sufocându-l

clipele  pătrund  prin coviltirul rărit al amintirii

călătorie pe câmpurile împietrite

sub cerul  împroşcat violent de culorile dangătelor

inimii într-o turlă pustiită

răstignită între mestecenii în care vântul creşte captiv

roibii  muşcă zăbala fornăitul le curge

prin oasele speriate

pe dosul mâinii care-mi şterge gura uscată

îmi apar

liniile urii şi morţii de-a valma

tu îmi ghiceşti un viitor

în timp ce dorul mă macină

şi mă bea