Mila 23

aici se ridică păsări de pe rănile mele

şi  cuvintele se învelesc în oglinzi fragile

reflectă zile şi nopţi pendulând oval

în interiorul celui mai trist lucru de pe pământ

(şuieră o margine de apă

adoarme o egretă pe creanga tardivă

a unui regret acoperit de fluviu)

nu  vor mai fi zori să primească o picătură de cer

nu mai sunt frunze pentru încă o dezmierdare

de lună pustiită

bărci secate  

rătăcesc prin lumina crepusculară

şiroind din sufletele noastre crăpate

iar noaptea

da

noaptea

sugrumă ziua cu degete vinete

şoptindu-i  la ureche

şşşşşt

nu te mai împotrivi

să împărţim ultima ta clipă

acest frumos amurg ce pune stăpânire pe ochii tăi

lasă-mă să-l înveşmântez cu pleoapele mele

*

plauri alezani dorm  undeva  în eternitatea Milei 23

lângă ora 23

în visul celui mai trist loc de pe pământ