Amurg violet

Amurg violet

Când tristeţea îşi lasă capul în palmele mele

Împrăştii petale violet peste pânze de păianjen

Şi las zidurile încăperii să se apropie.

 După ce vor trece de mine, le voi vopsi

Înmuind aripi de păsări în albastru şi clipe.

Clipe naive, crezând în promisiunea amintirii veşnice.

Cât despre lumina amurgită...

Ea susură pe vitralii de opal,

Păşire unduioasă a ielelor pe cărările uitării.

Nu mă tem de voci sau infern,

Aştept netulburat noaptea.

Sau valul murdărit de epave...

Dar când tristeţea îşi lasă capul în palmele mele...

Mă cutremur.

23.12.2012,  1 Mai