Uriaşul

uriaşul stătea în sufrageria mea

pe fotoliul din spatele meu

senzaţia  că sunt privit

cobora până în vârful degetelor

oprite nehotărât deasupra tastaturii

să fie” v” sau “m” sau “i” sau “u”

uriaşul mă privea fără tăcere 

nu spunea nimic nu fredona nu mormăia

din el  se desprindeau sloiuri care

pluteau spre mine în lumina filtrată prin jaluzele

afara ziua se zbătea  prinsă în capcana unor crengi

nu le vedeam dar simţeam cum

păsările erau încremenite într-o scriere pe cer

am respirat eliberându-mă

uriaşul plecase

doar urmele unor tălpi

atunci să fie “u”