Doină

moarte lină şi dor drag

du-mi tu mândra la izvorul cerului

o aştept prin văile 
cumva târzii
dalbele fâneţe

lasă două vieţi împreună să treacă şi păsările să ne zboare în aceleaşi

stoluri fără noimă şi adevăr

vântul care le pătrunde şi revine cuminte în ochii mei

doar atât

moarte lină dorule drag

nu-mi purta  brumă de grijă

ci curgi peste mine

cer de pietre

peste apă

linişteşte-mă cu dragul florilor
de albastrul norilor...pune-le cunună fină

tu moarte lină

nu ei vrea să stai clipită

pe o şea

sau viorea

pân’ ce

amândoi

eu şi mândra mea

te-om chema

când s-o isprăvi