Fier

lucrurile îşi vedeau de rostul lor

nu mă băgau în seamă prezenţa lor ţinea de absenţa zeilor

fuga acestora din piepturi 

precum  o lună stricată agăţându-se de mirişti

cu salturi şi icnete răsfirate

verbele zburau în liniştea unor substantive circumspecte

dar în general totul se desfăşura haotic de limpede

morţii nu aveau loc să îşi facă semnul crucii în sicrie

viii mai simulau o vreme acea minimă frica de moarte

plângeau pe un obraz totdeauna al celuilalt şi zâmbeau

în lungirea din colţul gurii acelui acelui altui străin

dar nu asta conta

absenţa zeilor asta apăsa apăsa pe sufletul pus

între oase

*

năvală lucire a mării rupând din carene

catarge sclifosite temătoare de ape

porturi alambicate într-un scrâşnet fioros

rechini respirând prin fiecare victimă

materia neagră necontabilizată

rupând din suflete celule mareice

pierdere a conştiinţei pe fiecare val surfing de reîntoarcere

*

fierul acela care mă străpunge de la subsoară în piept

poalele muntelui vorbindu-mi în ape şi umbre şi vânt silhui

vârstele mele nesigilate în  femurul  ca un palimpsest

sunt oştean lucind sub lacrima mamei unuia dintre cei ucişi de mine

ascund acea lacrimă în ultima mea respiraţie

o ceaţă pe umărul acelui  ucigaş de zei

pe care încă îl aştept să mă reînvie