îmi era mâna pierită
în drumul spre tine
o țesătură de clipe și îngeri textili ne mai puneau
ceva opreliști
ne sărutam pe banca din parcul renovat de primăvară
ne hăpăiam ce mai
plimbăreți matinali și nocturni dădeau târcoale cu lăcomia
țânțarilor
disimulată în indiferență sau zâmbet ofilit al gurii anorexice
literă mare lângă multe litere mici ei și picioarele lor
trohaice
de fapt ne scriau povestea
acei oameni cuvinte în plimbare pe sub pomi și
parantezele lor înflorite
cu buzele strâmbe de pofte indecente
de o parte și alta a băncii unde făceam un transplant de
guri
nu nu sărut
dar pe măsură ce se îndepărtau în viața lor
ciudat de singuri am rămas
în totuși
acel unic sărut
din viața noastră
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu