Iola

îmi rup pieptul ca pe o vestă de salvare inutilă

din pectorali se înfruptă deja pescăruşi nevrotici

coastele atârnă ca nişte aripi în ocean

bat din ele

o dată de două ori

inima îmi inghite respiră zgomotoasă apa mării

rămân fără aerul dulce şi ies plutind

stângaci

flutură pe catargele sumeţite pielea zbârcită

sunt un naufragiat liber

sub ţipătul pescăruşilor

toate fiinţele care m-au bântuit pleacă

nici eu nu mai rămân