Pace

era un măcel între noi

vopsiţi ca amerindienii ne certam pe scalpul

celuilalt

ne tăiam ucideam în privirile hrănite cu rotocoalele

din fumurile de ţigară

sânii tăi mă îngropau

eu loveam spre inima ta

trecerea şi despădurirea atemporală nu ne afectau relaţia

cultivam lalele de fum pe cele mai-nalte culmi

micul prinţ ne veghea

şase vine potera

era o glumă

nu aveam prinţi noi cerşeam pe alte alei mai neîngăduite

mai neîngrădite ca însăşi moartea în palma ta

florile ciuleau petalele la orice tropot

eram noi vopsiţi în culorile tuturor războaielor

şi în palma ta totul învie

chiar şi chipul meu de natură moartă

e mai tânăr şi mă poartă cu anii în urmă

când tot ce priveam mă subjuga

mă transforma într-un adept al unei religii

încă nepronunţate nemanifestate

doar aşteptate

era un măcel între noi

zburau zorii nopţile lenjeria şi până la urmă chiar şi

şosetele mele ha ha ha

micul prinţ nu prididea să le adune de lângă rutul sălbatic

şi bine mirositor

apoi ostoit

fumam o pipă a păcii

între coapsele tale

Staţie fără călători

ce umbre noi mai nou

ne ies prelungi dintre tâmple

ai observat

locul meu se năruie lângă locul tău

ca-ntr-o banchiză în vara polară

ne îndreptăm stângaci dungile de pe suflete

mai sufli un fir de păr

o firimitură imaginară

mă cerţi şi dacă port un tricou şifonat

când mă visezi

mă uit la tine nevinovat dimineaţa

cred că te enervează

aseară strada s-a ridicat peste oraş

cu tot cu stâlpii de iluminat

a fost întuneric şi linişte

nimeni nu a mai venit sau trecut în această noapte

aşa am observat acele umbre dintre tâmplele noastre

pentru asta a trebuit să te visez şi aveai un capot demodat

şi papuci de casă chinezeşti

acum de  dimineaţă ştergi cu mâna geamul aburit dintre noi

ca un nătâng cred că mă întâmpini şi mă chemi

zâmbesc fericit

realizez târziu că

treci pe lângă mine

cu indiferenţa unei dimineţi

pe lângă o staţie fără călători

Imprevizibil

tu afli în general destul de greu

despre foametea şi cutremurul din mine

ziarele aruncate pe veranda ta erau duse de un albatros

uriaş şi alb spre o fereastră din cer

unde evadam şi eu recunosc cumva bolnav

fără creier şi malnutrit

ne regăseam la cafenele întârziate sub pulsul gării

şi al vrăjitoarelor ce vindeau seminţe

rrome

şi cocoşi

mă apropiam de obrazul tău cu sfială aşteptam să piuie ceva

mine antipersonal era un pericol întreg

sărutul nostru

merita o tornadă de premii oscar şi cesar

urşi de argint cu pamperşi de argint

buzele tale oricum mă premiau seară de seară

ce flori ce primăvară ce copaci răscrăcăraţi ne îmbie pe alee

femeie

dragă

cu mine îngropate

 buze

de vrăjitoare

întâlnită pe o

alee

sărut

imprevizibil