Staţie fără călători

ce umbre noi mai nou

ne ies prelungi dintre tâmple

ai observat

locul meu se năruie lângă locul tău

ca-ntr-o banchiză în vara polară

ne îndreptăm stângaci dungile de pe suflete

mai sufli un fir de păr

o firimitură imaginară

mă cerţi şi dacă port un tricou şifonat

când mă visezi

mă uit la tine nevinovat dimineaţa

cred că te enervează

aseară strada s-a ridicat peste oraş

cu tot cu stâlpii de iluminat

a fost întuneric şi linişte

nimeni nu a mai venit sau trecut în această noapte

aşa am observat acele umbre dintre tâmplele noastre

pentru asta a trebuit să te visez şi aveai un capot demodat

şi papuci de casă chinezeşti

acum de  dimineaţă ştergi cu mâna geamul aburit dintre noi

ca un nătâng cred că mă întâmpini şi mă chemi

zâmbesc fericit

realizez târziu că

treci pe lângă mine

cu indiferenţa unei dimineţi

pe lângă o staţie fără călători