Întrebări şi înnoptare

o neliniştire a copacilor simţind furtuna

mă atinge

îmi răsfiră umbra peste inima ta

nu ai întrebat de mult de mine

din priviri măcar

ce mai fac

pe cine mai iubesc zilele astea

dacă îmbătrânesc sau m-am oprit

dacă mai am bicicleta aceea veche

Ucraina ,,bătrână şi ortodoxă"

cum îi spuneai

tu întrebi

pietrele

cum se mai simt

drumul

cum o mai duce

caii

pentru ce aleargă

noaptea

unde îşi mai petrece zilele

în seara asta nu mai pleci

ţi-am făcut un ceai Karak

 dulce, cu o boabă de cardamom

şi-un pic de şofran

ţi-am pregătit şi o bluză de caşmir iranian

să îţi mângâie somnul

şi sânii pe

care nu vreau să-i visez

măcar în această noapte când înnoptezi

în mine

dimineaţă îmi vei răspunde

la tot ce nu mă întrebi

Fără grabă

(s-a ridicat de jos

în lateral

ameţit

în dosul privirii avea încă urme de

sânge)

l-au dus la spital

o asistentă  grasă cu un celular care era pe silenţios

dar lumina şi vibra enervant în buzunarul halatului mai

alb decât dosul cojilor de ouă sparte de paşte

adevărat a înviat îi răsună în urechile încă vii

copiii îl aşteptau probabil acasă

cel mic la tabletă

cel mare probabil la un televizor oarecare

dinr-o cameră oricare

sora grasă cu un celular enervant de luminos pentru

buzunarul ce-l înghiţise

îi puse o mască de oxigen pe faţă

respira munţi şi păsări

încercă să zâmbească dar se pierdu în regrete

nevasta lui încă era la servici

nu servici serviciu îl corecta de fiecare dată sârguincioasă

fără să sesizeze

mişto-ul

una din replicile ping-pong cum îi plăcea  lui

să-şi numească mica  distracţie nevinovată

în curând va muri

ştia

şi era curios să păstreze acest moment

în amintire

pentru eternitate

se ridică de jos

în lateral

începu să moară

fără grabă

avea tot timpul din lume

minus o viaţă

suflete-n hiat

1,

simt un suflet străin în palmă

lumina cum încearcă să adoarmă

e liniştită umbra şi călie tăcerea

florile urmăresc norii nedefiniţi de trotuare

algoritmuri sumare

e valea îngerilor şi dimineaţa ridică semne de întrebare

de pe umerii munţilor aproape

din ochii izvoarelor departe

pustiite sunt mirările, auzul şi argintul

2,

coboară pietrele din copacul asurzitor

şi vineţiu care îmi iese din piept

strigăt

tomnatec de reînviere şi candoare

într-o primăvară cu gust de sibilă

jertfită unui prezent eratic

carnea mă doare în îmbrăţişarea aerului verde

alergiile mă respiră şi mă transformă

într-o iederă care urcă peste ţipăt

lăsându-şi pielea de clorofilă

şerpilor şi umbrelor foşnitoare

3,

amintirile mele sunt totul

oasele  

carnea şi zâmbetul

plânsul şi frica oamenilor se păstrează în mine

într-un purgatoriu fluid

ce-mi formează conştiinţa

cei pe care îi mai întâlnesc

în stradă sau hârtie

sunt goi strepeziţi şi neclari

suflete-n hiat

din acelaşi cuvânt

4,

şi vine seara

când mă întrebi ce am făcut azi

nimic

dar absolut nimic

răspund

amintire ce-ţi sunt