Pasărea din piept

sub pielea omoplaţilor o pasăre îşi strânge aripile

flămândă se oploşeşte prin liniştea trupului meu

smulge secundele trecerii tale
femeie a zilei de ieri

urmele unei dimineţi mai stăruie naive

spăl grabnic rujul de pe marginea unei ceşti de cafea

prin fereastra deschisă curg sunete, imagini...

patul îl voi lăsa totuşi aşa o vreme -

dacă voi îndrepta cutele aşternutului

se vor desprinde şoaptele şi gemetele rămase captive

speriind pasărea cuibărită în pieptul meu

şi s-ar putea să nu te mai uit
femeie a zilei de ieri

Amurg violet

Amurg violet

Când tristeţea îşi lasă capul în palmele mele

Împrăştii petale violet peste pânze de păianjen

Şi las zidurile încăperii să se apropie.

 După ce vor trece de mine, le voi vopsi

Înmuind aripi de păsări în albastru şi clipe.

Clipe naive, crezând în promisiunea amintirii veşnice.

Cât despre lumina amurgită...

Ea susură pe vitralii de opal,

Păşire unduioasă a ielelor pe cărările uitării.

Nu mă tem de voci sau infern,

Aştept netulburat noaptea.

Sau valul murdărit de epave...

Dar când tristeţea îşi lasă capul în palmele mele...

Mă cutremur.

23.12.2012,  1 Mai

Poezie simplă

Moartea, o poezie simplă.

Un destin descântec rupt din munte.

Mă întreb dacă vapoarele sunt nori pentru peşti

Sau dacă vulturii în picaj uită de foame.

Şi dacă atunci când intri în viaţa cuiva

Trebuie sau nu să stai la semafoare arse.

Îmi caut pulsul prin inima vreunei iubite.

Încheietura mâinii îmi amorţeşte

Într-o rimă de final dintr-o poezie simplă.

Unii actori au plecat cu tot cu decor

Şi mă prăbuşesc ades în butaforii mucegăite.

Neg respirarea sub aripile păsărilor

Şi aştept secunda, ascunda,

Să-mi lumineze un ultim vers.

Moartea, o poezie simplă.

Viaţa, e un pic mai complicată...

      21.12.2012,  1 Mai