La oglindă

seara îţi despleteşti părul

murmurul  tău de linişte şi amurgire

ajunge prin oglindă la mine

avem atâtea  nespuse

plutesc prin

cameră se izbesc de lucruri ca nişte baloane de săpun

spărgându-se fără sunet

mă ascund în spatele unei cărţi

acesta e momentul zilei când

te pot privi cu adevărat

pot simţi cum timpul capătă densitate fermitate

aproape că îngheaţă şi nu mai rupe bucăţi din mine

aş vrea să prelungesc starea aceasta  până dincolo de pereţi

ca şi nimfa zborul în fluture

mă apropii de fereastră

spun cu indiferenţă studiată

afară pluteşte un cer de mângâiat copacii

bieţi copii stingheri ai toamnei

te opreşti o clipă

apoi spui surâzând

poţi mai mult de atât

nu tulbura acest moment

continui să te piepteni

părul femeii din viaţa mea

mi se răsfiră prin vene