Ieşi afară din inima mea, primăvară

Mă aştern meleag etern simplu şi poem.

Rup dezrădăcinarea în valuri...Marea.

Nu iubesc pe pleoape bântuite de insomnie,

vagabondaj al pierderilor de gene năuce,

scuze iubirii ţâşnite din glasul amiezilor nervoase.

Mestec  opiu, hei,  beau secundă.

Mi-aştept la mal trimisa undă.

Vremuri curg pe ordinare metereze.

Nu treze, nu treze.

Deschid murmuri şi ţurţuri de vară clipie,

merg invers pe strada saşie

nu cer aprobare,  ireale strasuri...

Revin spre ceaţa cu măguri şi florile sclipii.

Nu trezie şi nu trezii.

Gerul din florile de gheaţă

spune bine ai venit primăvară,

ieşi afară din inima mea.