Viroză

e un fel de vreme

o citire oarbă a unor suflete nomade

aşa curge vântul împrăştiindu-se pe trotuare

şi piepturi tuşind din betonul cotropitor

locurile inimii sunt ca pe telescaun

nu ai timp prea mult

eşti luat  cu râs şi bagaj

ninsoarea rămâne mult în urmă

muntele pierdut departe şi tu urci

spre Calea Lactee

e un fel de vreme afară din mine

o primăvară care sapă sfredeleşte

curge ca o tuse cotropitoare

şi totuşi are şi o  linişte

care lasă loc florilor

pe ramuri