Patefon

nu prea mai am maluri pentru tine

pentru ochii tăi şi cerul pe care-l răsucişi

de o parte şi alta a vieţii noastre

nu ştiu unde vei mai curge părul tău îmi intră prea ades în ochi

mă deranjează inclusiv când trec calea ferată

peste podul acela amputat de derizoriu şi scrâşnire distorsionată

ştii eu te mai aştept de acum douăzeci de ani nu mai am aceleaşi tendoane

de oţel şi convingeri

clipa mea rămasă în cer scrie pe orice patefon o lila o floare de altminteri

şi  salcâmii care îmi par aşa înfloriţi anul acesta

eu te voi iubi cu toate puterile din această primăvară

dar nu prea mai am multe maluri pentru tine

mă laşi să mă usuc între frunzele care mă adorm

şi mă leagănă ca un tren peste podul din vântul serii

eu nu mai am multe maluri pentru tine

doar o curgere molatecă peste tot şi noi

noi rămânem săraţi şi goi

la ţărmul muribund în respiraţiile noastre

dar tu ştii toate acestea

şi mult mai mult

dar tot nu mă vei asculta