5.
Regele
Sobrin călărea alături de regele Balensis în fruntea oştenilor săi. De vreo oră
caii urcau tot mai greu, şi se lăsa frigul. Făcu semn lui Dreian care călărea
în spatele lui; acesta veni şi puse peste umerii lui o hlamidă groasă,
călduroasă.
-Vecine zici că nu vrei şi tu o haină mai
groasă?
- Cum spuneam la plecare, mi-e suficientă
armura, doar suntem în toiul verii..
- Cum vrei prietene...
Porniră mai
departe, erau 15 oameni şi un Camion Regal cu bagaje şi cadouri pentru vrăjitoare. Printre
bagaje era ascuns piticul Milică care la început fusese cam speriat, dar acum
mai că adormise, ba chiar mai scotea căte un sforăit dar se trezea în clipa
următoare... Încet, încet, iarba dispărea şi lăsa locul zăpezii. Înaintau pe un
drumeag printr-o pădure de brazi. Regele Sobrin trăgea cu coada ochiului la
Balensis, surâzând – acesta începuse să tremure, clănţănind.
-
Ai
spus ceva, cuscre?
-
Nnnuuu,
spuse Balensis.
-
Mi
s-a părut că spui ceva, mai spuse râzând regele Sobrin şi făcu semn lui Dreian care puse o haină călduroasă pe regele
Balensis.
Acesta încercă să protesteze “Nu trebuie....” dar se lăsă
înduplecat chipurile. După ce se încălzi spuse spăşit:
-
Mulţumesc,
cuscre...chiar nu credeam că poate fi aşa de frig.
-
Ei,
urcăm de câteva ore, munţii Hertezatului sunt înalţi, aici iarna este tot
timpul la ea acasă, dar nu-ţi fă griji imediat o să fie mai bine.
Cum spuse
asta, începu să ningă, vântul sufla
tăios, nu mai vedeau nimic, abia înaintau...
-
Asta
numeşti tu mai bine? Nu cred că mai putem înainta, hai să ne întoarcem.
-
Ai
încredere în mine. Descălecaţi şi luaţi-vă caii de dârlogi!
-
Sunt
în sandale, strigă Balensis, dar vorbele lui fură înghiţite de Viscolul
Gardian.
Neavând ce
face, descălecă şi porni alături de ceilalţi prin nămeţi. Camionul Regal rămăsese în spate pentru a i se pune lanţuri la roţi, acesta a fost norocul
Vrabiei Paparazzi, care mai mult moartă
decât vie, orbită de zăpadă, abia observă convoiul. Obişnuită să fie răsfăţată
de vânturile din Undara, nu se aştepta la atâta ostilitate din partea
Viscolului Gardian. Cu puţin noroc, găsi un geam care nu se închidea bine şi se strecură în camion,
aşezându-se exact pe nasul lui Milică, Acesta tocmai visa cum mănâncă un măr
perfect, roşu, nici moale, nici tare, parfumat...Şi când să sforăie mai cu
drag, simţi cum nişte pişcători ceva îl prind de nas, iar nişte palme îl bat pe
obraz. Strigă disperat:
-
Ajutor!
Ce se întâmplă? Gata, mă dau bătut, m-aţi prins, o să plătesc pentru că m-am
furişat în camion....
Vrabia la
rândul ei, speriată, nu-i dădea drumul de nas, şi-l pocnea mai departe peste
obraji, până când piticul reuşi să o dea jos cu mâinile... Urmă o perioadă de
linişte...Milică avea nasul roşu, zgâriat, ochii îi lăcrimau, dar reuşi totuşi
să îşi dea seama că era vorba doar de o vrabie, care abia mai sufla, toata ciufulită.
-
Ce
e nu e în regulă cu tine, de ce m-ai atacat? întrebă Milică plângăreţ.
-
Milică?
îngăimă vrabia.
-
Daa,
dar de unde ştii numele meu?
-
Sunt
Vrabia Paparazzi. Şi îl puse la curent
cu întâmplarea din Parcul Regal , cu
Milicel în rolul principal. Între timp camionul se urnise din loc şi încet
încet îi ajunseră din urmă pe oşteni şi cei doi regi, Sobrin şi Balensis.
Acesta din
urmă suferea cumplit, cu greu se apropie de Sobrin şi îi strigă:
-
Ce
ne facem, nu mai pot de picioare!
-
Gata,
am ajuns.
-
Unde
, că nu pot să văd nimic...
Sobrin îi arată, erau între trei copaci uriaşi, iar cel din
faţa lor era cel mai mare, nu cred că putea fi cuprins nici de treizeci de
oameni de jur împrejurul lui. Sobrin scoase de la brâu cornul de vânătoare şi
sună de trei ori, o dată scurt, apoi lung şi încă o dată lung.... Ca prin
miracol ninsoarea încetă...Balensis văzu apoi cu uimire amestecată cu spaimă
cum vântul se strângea într-o trombă în faţa lor scurgându-se într-o sticluţă pe care o purta o fiinţă mică albastră cu aripi, cu o căciulă din zăpadă
pufoasă şi îmbrăcat cu un costum ce părea tricotat din iarbă şi muşchi.
-
Bine
ai venit, rege Sobrin! Îi spuse iar ochişorii lui surâdeau maliţios.
-
Bine
te-am găsit Păstrător al Vântului Gardian! Oare chiar trebuia să ne primeşti
aşa de “friguros”, doar ştiai că venim.
-
Am
observat că avem un oaspete de seamă (şi aici surâse ironic, aruncând o privire
regelui Balensis) şi am zis să fac o primire cum se cuvine, demnă de un
aşa musafir. Acesta auzindu-i cuvintele,
scoase pieptul în afară şi încercă să fie cât mai solemn, deşi picioarele lui
în sandale protestau în zăpadă.
-
Stăpâna
ta Brigelia, ne aşteaptă, nu?
-
Da,
veniţi, dar mai întâi permiteţi-mi să vă spun ceva şi bătând din aripioare
zbură la urechea regelui şoptindu-i:
-
Aveţi
doi pasageri clandestini sire...
-
Ce
???
-
În
Camionul Regal sunt pitiduşul Milică...
-
A,
îl cunosc de când eram copil zâmbi regele.
-
Şi
Vrabia Paparazzi...
-
Oooo,
afurisita aia de vrabie, peste tot îşi bagă ciocul.
Sobrin ordonă apoi şoferului şi ajutorului de şofer să caute
în spatele camionului printre bagaje. Imediat se auziră icnete, plânsete,
piuituri ....Într-un final, Milică şi Vrabia Paparazzi fură aduşi în faţa
regelui.
-
În
genunchi în faţa măriei sale! spuse Dreian, furios că fusese păcălit, el
organizase călătoria, pregătise bagajele. Milicel se execută imediat, dar biata
vrabie nicicum nu reuşi, ba cădea în fund, ba în cioc, aşa că până la urmă se
mulţumi să facă un fel de reverenţă, cu ciocul în pământ şi aripile depărtate.
-Ce cauţi Milică aici? De ce te strecori ca un hoţ? Doar noi
suntem prieteni vechi.
- Sire, nu am îndrăznit, am crezut că m-aţi uitat de atâţia
ani...Şi apoi îi explică scopul călătoriei, despre Milicel, care ar fi dorit să
vină elev la vrăjitoarea Brigelia.
- Bine Milică, înţeleg,
dar puteai să vii de la început aşa la mine. Cât despre tine, vrabie
băgăcioasă, m-am săturat...Nu vei veni mai departe cu noi.
- Dar, Sire, am
cititorii mei care...
- Taci! Îţi dau un
sfat, pleacă repede înapoi, pentru că Păstrătorul va elibera imediat Vântul
Gardian şi nu te văd bine...
Vrabia, ruşinată, speriată dar şi nervoasă, îşi luă zborul...
-Acum că am lămurit şi
treaba asta, putem merge mai departe, Păstrătorule?
- Desigur, Sire.
Şi spiriduşul se înălţă spre vărful copacului de care am spus
cât era de mare, intrând într-o mică scorbură. Peste câteva secunde o uşă
imensă se deschise în trunchi şi spiriduşul apăru :
-
Haideţi,
intraţi!
Porniră şi după ce intră şi Camionul Regal uşa se închise.
Spiriduşul zbură iarăşi trăgând de un fel de mâner. Simţiră cum copacul se
roteşte. Când se opri, uşa se deschise şi în faţa lor se aşternea o cărare
printr-o poiană însorită, plină de flori şi păsări plus bineînţeles spiriduşi
albaştri, dar fără cuşme de zăpadă...Regele Balensis după clipa de uimire ce o
trăi, simţind iar căldura aruncă haina ce îi ţinuse de cald şi ieşi primul,
urmat imediat de ceilalţi. În urma lor, copacul se răsuci la loc. La capătul
poienii, după un pod peste un pârâu se vedea o casă frumoasă, nici mare dar
nici mică.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu